Masturbarea la copii si adolescenti – Cum recunoastem comportamentul sexual normal

Masturbarea in copilarie a fost descrisa de Sir George Frederic Still, un renumit pediatru englez, in 1909. Nu doar adolescentii, ci si copiii mici se masturbeaza, iar acest lucru este considerat absolut normal si este, in unele cazuri, pus pe seama modificarilor hormonale.

Masturbarea este caracterizata de auto-stimularea organelor genitale, asociata frecvent cu posturi si cu miscari neobisnuite, cu transpiratie, inrosirea fetei, tahipnee (accelerarea ritmului de respiratie) si, de regula, incepe la o varsta frageda ori chiar la inceputul copilariei.

Masturbarea este un comportament normal/obisnuit in adolescenta si are loc in 90%-94% din cazuri la barbati si in 50-60% din cazuri la femei, la un anumit moment dat in viata. Maturizarea hormonilor sexuali predispune la aceasta activitate, scrie ncbi.nlm.nih.gov (US National Library of Medicine, National Institutes of Health).

Pe masura ce copii cresc, modul in care acestia isi exprima sentimentele sexuale se schimba. Tocmai de aceea, ca parinte, este important sa iti faci o idee despre ce este comportamentul sexual normal si, de asemenea, sa poti sa identifici semnalele de alarma care ar putea sa iti indice ca ceva nu este tocmai in regula.

Stadiile comportamentului sexual normal

Exista 4 etape ale dezvoltarii sexuale a copilului, potrivit nspcc.org.uk. Unii copii se maturizeaza mai devreme sau mai tarziu decat altii, asa ca nu fii ingrijorat(a) daca copilul tau nu se comporta exact asa cum te-ai fi asteptat sau daca afli ca se masturbeaza.

Copiii de la 0 la 4 ani

Chiar si la acest stadiu, comportamentul sexual incepe sa iasa la iveala prin actiuni precum:

  • sarutari si imbratisari;
  • prezenta unei curiozitati sporite in legatura cu zonele intime ale corpului;
  • discutii despre zonele intime ale corpului si folisirea unor cuvinte precum “caca”, “penis” si “fund”;
  • se joaca de-a doctorul sau de-a mama si de-a tata; alege jocuri de acest gen, pe care le joaca cu alti copii;
  • copilul isi atinge, isi freaca sau isi arata organele genitale sau se masturbeaza, pentru ca este un obicei reconfortant.

Copiii mici de la 5 la 9 ani

Pe masura ce copii devin putin mai mari, ei devin mai constienti de faptul ca au nevoie de intimitate, in timp ce au actiuni precum:

  • saruturi si imbratisari
  • au o curiozitate in legatura cu partile intime, dar respecta intimitatea;
  • discuta despre partile intime ale corpului si uneori le arata;
  • incearca sa socheze folosind cuvinte precum “caca”, “penis” sau “fund”;
  • folosesc injuraturi sau cuvinte sexuale pe care le-au auzit la alti oameni;
  • se joaca cu alti copii jocuri precum de-a casa, de-a doctorul;
  • copilul isi atinge, isi freaca sau isi arata partile intime altor persoane.

Pre-adolescentii de la 10 la 12 ani

Copiii devin acum din ce in ce mai curiosi in legatura cu sexul si cu comportamentul sexual prin intermediul unor aspecte precum:

  • saruturile, imbratisarile si faptul ca isi dau “intalnire” cu alti copii
  • copilul este interesat de partile corporale ale altor oameni si de schimbarile care se intampla la pubertate
  • intreaba despre relatii si despre comportamentul sexual
  • cauta informatii despre sex, iar acest lucru ar putea duce la descoperirea pornografiei in mediul online
  • se masturbeaza in intimitate.

Adolescentii cu varste de la 13 la 16 ani

Pe masura ce pubertatea se instaleaza, comportamentul sexual devine mai privat o data cu:

  • saruturile, imbratisarile, faptul ca isi da intalnire si formeaza relatii care dureaza mai mult;
  • adolescentul este interesat si pune intrebari despre partile corpului, despre relatii si despre sexualitate;
  • adolescentul foloseste un limbaj sexual si vorbeste cu prietenii despre sex;
  • cauta imagini cu tenta sexuala sau materiale pornografice in mediul online;
  • se masturbeaza in intimitate si experimenteaza relatiile sexuale cu persoane din acelasi grup de varsta.

Cum reactionezi cand copilul/copiii tai incep sa se masturbeze

Multi parinti considera ca este un lucru extrem de ciudat atunci cand copiii lor ajung intr-o perioada in care se masturbeaza, dar masturbarea nu doar ca este normala, ci este si sanatoasa. Nu de putine ori, parintii se intreaba cum ar trebui sa reactioneze sau sa raspunda in fata acestei situatii, cand stiu ca fiul sau fiica lor se masturbeaza. Exista o regula de bun simt: invata-ti copilul limitele corespunzatoare, fara sa il faci sa se simta rusinat.

Ce este normal?

Potrivit unui program al Universitatii din Michigan despre dezvoltarea si comportamentul copilului, marea majoritate a copiilor isi descopera organele genitale si placerea pe care acestea le-o poate oferi cam pe la varsta de 6 ani. Discutiile par sa se invarta mai mult in jurul baietilor si fetelor care au intre 10 si 13 ani, insa indiferent de varsta pe care o are copilul tau atunci cand el sau ea face aceasta descoperire, trebuie sa stii, ca parinte, ca este timpul sa incepi sa discuti cu fiul sau fiica ta despre cand si unde este acceptat acest comportament, adica masturbarea.

De exemplu, poti invata de la alti parinti si poti instaura reguli de bun simt, precum cele de mai jos:

  • invata-l pe copil ca masturbarea este in regula atat timp cat este in intimitatea camerei sale sau baii si nu in alte locuri;
  • promite-i ca nu vei intra in camera lui/ei fara sa ciocani la usa si ca vei astepta intotdeauna ca el sau ea sa iti spuna ca poti intra; acest lucru este o abordare orientata catre respectsi una care va ajuta, cel mai probabil, sa claditi increderea in voi;
  • din motive de igiena si siguranta, invata-i pe copii sa nu foloseasca niciodata obiecte (ci doar mainile) si sa se spele pe maini atunci cand au terminat; dincolo de aceste reguli simple, le poti spune ca au voie sa isi exploreze corpul, ca sunt liberi atat timp cat o fac in privat si nu in public.

Unele mame au un disconfort cand vine vorba de subiectul masturbarii, insa cel mai bine este sa faci o mica cercetare si, daca esti parinte, sa incerci sa intelegi de ce iti este atat de dificil sa accepti ceea ce doctorii si psihologii spun ca este un comportament perfect normal. Cu alte cuvinte, incearca sa dezlegii propriile iţe pentru a-ti ajuta copilul sa creasca si sa se dezvolte fara sa se simta rusinat de propriul corp, mai ales daca ai o adolescenta despre care ai banuieli ca se masturbeaza.

Un sfat bun al specialistilor este sa incep sa ii vorbesti despre pubertate si despre reproducere inca de la o varsta frageda, mai ales ca acestea sunt subiecte pe care orice parinte ar trebui sa le poata discuta in mod deschis cu copilul sau, nu doar atunci cand acesta ajunge la varsta adolescentei.