Remedii naturale și eficiente de la bunica împotriva tusei

Toamna este și sezonul răcelilor și al guturaiului. De cele mai multe ori aceste afecțiuni de sezon sunt însoțite de tuse. Chiar dacă este un simptom banal, este neplăcut. Cu ajutorul unor metode naturale, pe care le foloseau și bunicile noastre, putem scăpa de tuse, fără a merge la doctor.

Evident, dacă simpomele persistă, sau ai febră, mergi la medic! Iată câteva remedii de la bunica împotriva tusei.

1. Miere cu scorțișoară

Este un adevărat miracol împotriva tusei. Este și gustoasă și o găsești fără probleme.

Acest produs natural posedă virtuți antiseptice și antibiotice care o fac extrem de utilă în cazul multor patologii, precum și al tusei. Aceste observații se bazează pe studii făcute de cercetătorii americani, care au arătat că mierea este remediul cel mai eficace împotriva tusei pentru copii și adolescenți.

Cum se utilizează? O linguriță pentru cei mici, două pentru cei mari, luată ca tare sau într-un ceai călduț, sau lapte cald. Pentru a amplifica efectul mierii poți adăuga puțină pudră de scorțișoară.

2. Sirop de ceapă

Accesibilă și economică, ceapa poate fi materia primă perfectă pentru un sirop antitusiv.

S-a dovedit că substanțele conținute de ceapă au proprietăți anitiinflamatoare și antiinfecționase. Ea fluidifică secrețiile și accelerează vindecarea. Conține vitamina C, care îți dă energie. Cum se prepară? Ai nevoie de 6 cepe. Se curăță și se taie în bucăți. Se pun într-un bol și se adaugă 4 linguri de miere.

Se pun în bain-marie pe foc, apoi se acoperă și se lasă la foc mic timp de 2 ore. Se strecoară compoziția și se obține un sirop împotriva tusei. Se iau 3-4 linguri pe zi.

3. Muștar negru

Printre multiplele beneficii oferite de muștar se află și cel de a calma tusea. Se face o pastă pe care o aplici pe piept, prin intermediul unei feșe umede pe care ai pus vaselină, ca să protejeze pielea sensibilă. Se lasă să acționeze cam 15 minute, nu mai mult. Cum prepari pasta? Se amestecă pudră de muștar negru, cu apă și făină. În cazul în care produce iritații, se ia compresa de pe piele imediat.

4. Usturoi crud

Se știe că usturoiul este bun pentru sănătate. Mai ales, împotriva tusei, fie productivă sau uscată. Chiar dacă nu e tocmai plăcut, datorită mirosului și usturimii, ar fi bine să consumi un cățel de usturoi de 2-3 ori pe zi.

5. Ceaiul verde

Ceaiul verde este un antioxidant foarte puternic, în special datorită concentrației sale în polifenoli și catechine (tanini). Conține cantități mari de vitamina B, C și A. Pentru a beneficia din plin de virtuțile sale nu trebuie combinat cu lapte sau zahăr. Cel mai bun este ceaiul frunze, vrac, care se lasă la infuzat 2-3 minute. Se beau 3 cești pe zi, dar nu după ora 18,00, fiindcă are același efect ca și cafeaua.

6. Rădăcină de primule

Poate părea surprinzător, dar primulele ajută împotriva tusei, mai ales a celei productive. Mai exact, în cazul bronșitei. Pentru a le utiliza se folosește o infuzie de rădăcini de primule. Se pune o linguriță de pulbere de rădăcini de primule în apă clocotită, timp de 10 minute, apoi se strecoară. Pentru a avea rezultate se beau minimum trei căni pe zi.